MANASTIREA
CORNET

Mănăstirea Cornet este o mănăstire de călugări din județul Vâlcea, situată pe malul râului Olt, cu hramul (istoric) Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul și Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul.

SFINTE MOASTE

In pronaosul bisericii mănăstirii își au locașul mai multe sfinte moaște, printre care și cele ale Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Mărt. Ioan Rusul, Sf. Mucenic Efrem Cel Nou, Sf. Nectarie din Eghina, Sf. Mare Mucenic Mina, Sf. Cuvios Macarie Egipteanul, Sf. Sfințit Elefterie, Sf. Atanasie cel Mare, Sf. Ierarh Ioan Gura de Aur, Sf. Ierarh Mucenic Haralambie, Sf. Mare Mucenic Eustatie Plachida, Sf. Cuvioasă Sinclitichia, Sf. Mare Muceniță Ecaterina, Sf. Mare Mucenic Chiriachi, Sf. Ierarh Chiril al Alexandriei, Sf. Chiril Patriarhul Constantinopolului.

ICOANA MAICII DOMNULUI

ANTIFONITRIA

Icoana Maicii Domnului "Antiphonetria", trecută în calendarul local, pe data de 1 august, a fost adusă în toamna anului 2020 la Mănăstirea Cornet, după ce a stat 40 de zile lângă icoana originală din Sfântul Munte Athos, unde a fost sfințită.

Manastirea pe sub care
TRECE TRENUL

Mănăstirea Cornet este unică în lume datorită faptului că pe sub ea trec zilnic mai multe trenuri. Fiecare trecere a trenului fiind resimțită în Biserică precum un cutremur de aproximativ 4-5 grade pe scara Richter.

Mănăstirea este situată la poalele muntelui Cornetu pe Valea Oltului, pe malul drept al râului Olt, pe șoseaua Râmnicu Vâlcea-Sibiu la aproximativ 50 de km de Râmnicu Vâlcea.

LOCALIZARE